APA NU IARTĂ ! AI GRIJĂ !
În cadrul campaniei " APA NU IARTĂ ! AI GRIJĂ ! " informăm populația cu privire la măsurile de prevenire a înecului și promovarea unui comportament responsabil.
În decursul anului, pompierii militari au desfășurat numeroase misiuni contracronometru pentru găsirea și salvarea unor persoane dispărute în ape.
De cele mai multe ori, din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de către echipajele trimise la fața locului, persoanele respective nu au mai putut fi salvate.
În spatele acestor tragedii rămân familii îndurerate și comunități profund marcate. Apa nu iartă neatenția nimănui, iar câteva clipe sunt suficiente pentru ca o zi obișnuită să se transforme într-o adevărată tragedie.
Scăldați-vă doar în locuri special amenajate și supravegheate, nu vă lăsați copiii singuri în apropierea apei și nu vă aventurați în zonele cu adâncimi necunoscute sau curenți puternici.
În cadrul campaniei naționale „ APA NU IARTĂ! AI GRIJĂ! ”, informăm populația cu privire la măsurile de prevenire a înecului și promovarea unui comportament responsabil.
Din nefericire, acest sfârșit de săptămână a fost marcat de mai multe tragedii produse la scăldat. Câteva persoane, printre care și copii, și-au pierdut viața.
În județul Neamț, trei copii au fost surprinși de apele râului Moldova. O fetiță de 6 ani a fost scoasă la timp din apă și transportată la spital, însă cei doi frați ai acesteia, în vârstă de 12 și 15 ani, au fost găsiți de scafandri fără semne vitale. În ciuda manevrelor de resuscitare, cei doi copii nu au mai putut fi salvați.
O altă intervenție dramatică a avut loc în județul Dolj, unde un bărbat a intrat într-o baltă pentru a-și recupera mai multe lansete și nu a mai reușit să ajungă la mal. Acesta a fost găsit de scafandri și adus la suprafață, însă eforturile echipajelor medicale au rămas fără rezultat, bărbatul fiind declarant decedat.
Apa nu iartă neatenția nimănui, iar câteva clipe sunt suficiente pentru a transforma o zi obișnuită într-o tragedie.
Chiar și la nivelul județului Vaslui, există suficiente zone periculoase unde, de-a lungul anilor au avut loc mai multe evenimente nefericite în care persoane ieșite la scăldat și-au pierdut viața, iar printre acestea reamintim :
- Lacul Solești – cea mai cunoscută zonă de risc din punct de vedere al înecului. Este bine cunoscut faptul că acest lac de acumulare are o suprafață foarte mare ca întindere, adâncimi mari, apa rece, maluri abrupte dar și porțiuni de mâl, reprezentând un pericol real pentru cei care vor să meargă la scăldat;
- Barajul Solești – zona din apropierea barajului este deosebit de periculoasă din cauza adâncimii mari și a curenților creați de acumulare;
- Lacul Pușcași – reprezintă un alt lac de acumulare important al județului nostru. Acesta nu este amenajat pentru înot, fiind recomandată evitarea scăldatului în astfel de zone;
- Râul Bârlad – acesta poate prezenta un adevărat pericol, mai ales în zonele cu maluri abrupte, gropi foarte adânci și curenți formați după ploi, dar și din cauza faptului că nivelul apei poate varia rapid.
- De asemenea, iazurile și acumulările mai mici, cum ar fi Mânjești, Buda, Telejna și Delea, deși par liniștite, pot prezenta un adevărat pericol pentru cei care merg la scăldat din cauza suprafeței pline de mâl de pe fundul acestora, a vegetației submerse dar și a adâncimii care variază, în funcție de creșterea bruscă a acestora.
Din acest motiv Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,, Podul Înalt ‘‘ al județului Vaslui nu recomandă folosirea acestor zone pentru scăldat. Nu vă riscați viața !
Pentru prevenirea unor astfel de situații, îndemnăm populația să respecte următoarele măsuri :
👉🏻 scăldați-vă doar în locurile special amenajate și supravegheate;
👉🏻 nu lăsați copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia;
👉🏻 nu intrați în apă după ce ați consumat alcool, acesta afectându-vă atenția și coordonarea;
👉🏻 nu săriți în apă de pe poduri, pontoane sau în locuri a căror adâncime nu o cunoașteți;
👉🏻 nu vă aventurați departe de mal și nu vă supraestimați capacitatea de a înota;
👉🏻 evitați apropierea de cursurile de apă atunci când nivelul acestora este crescut sau curenții sunt puternici;
👉🏻 chiar dacă sunteți un bun înnotător, fiți conștienți de faptul că în apele naturale pot exista curenți puternici, vârtejuri, diferențe bruște de adâncime și temperatură care vă pot reduce rapid capacitatea de înot.
Dacă observați o persoană în pericol, sunați imediat la 112 și evitați să vă expuneți propria viață.
Vă reamintim totodată că, în această vară, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență desfășoară, la nivel național, campania de informare și prevenire „ APA NU IARTĂ! AI GRIJĂ! ”, pentru conștientizarea riscurilor de înec și promovarea unui comportament responsabil în apropierea apei.
Mai multe informații despre campanie sunt disponibile pe site-ul IGSU: https://igsu.ro/comunicate-de-presa/campanie-de-prevenire-a-inecului-3799.
Pentru informații esențiale despre modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență, accesați site-ul https://fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația de mobil DSU.

