COMUNICAT DE PRESĂ NR. 51 din data de 28.06.2025
Detașamentul de pompieri Vaslui a fost solicitat să intervină în cursul zilei de azi la un accident rutier petrecut pe Drumul European 581 (DN 24), în localitatea Costești, în care au fost implicate două autoturisme. În acestea se aflau cinci persoane, respectiv trei adulți și doi copii.
Pentru misiune au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj de prim ajutor SMURD, încadrate cu 11 militari.
De asemenea, au intervenit două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (1 echipaj tip B și 1 echipaj tip C).
La sosirea echipajelor, toate cele cinci persoane implicate erau conștiente și au fost evaluate medical la fața locului.
Au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Vaslui următoarele victime:
· Un bărbat în vârstă de 23 de ani, cu excoriații, traumatism la nivelul membrului superior stâng și dureri la șold (traumatism membru inferior), preluat de echipajul de prim ajutor SMURD;
· femeie în vârstă de 37 de ani, cu traumatism de bazin, preluată de echipajul de terapie intensivă SMURD;
· Doi minori, un băiat de 11 ani și un băiat de 8 ani, precum și un bărbat în vârstă de 40 de ani, au fost transportați de echipajele SAJ pentru investigații medicale suplimentare.
Pompierii militari au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor specifice în astfel de situații, pentru a evita eventuale pericole.