CONFERINȚĂ DE PRESĂ COMUNĂ

-Măsuri adoptate de structurile MAI din județul Vaslui în sezonul rece și în perioada sărbătorilor de iarnă-

Pe timpul sezonului rece, cu precădere în perioada sărbătorilor de iarnă, la nivelul structurilor MAI din județul Vaslui se va acționa pentru amplificarea relațiilor de colaborare și cooperare între toate instituțiile cu atribuții în domeniu, colaborare și creșterea capacității de acțiune în conformitate cu standardele europene, vizându-se, cu consecvență, îndeplinirea următoarelor obiective:

·         Asigurarea unei capacități optime de acțiune și intervenție pentru îndeplinirea sarcinilor specifice situațiilor de urgență generate de incendii, inundații, ghețuri, accidente la construcții hidrotehnice și vreme nefavorabilă (furtuni, depuneri de gheață, chiciură, polei și căderi masive de zăpadă), limitarea și înlăturarea efectelor acestora prin intervenții operative;

·         Realizarea unei bune colaborări între toate structurile de la nivel județean și local, în vederea cunoașterii situației operative, pentru rezolvarea în comun a tuturor problemelor ce pot leza interesele populației;

·         Dinamizarea măsurilor de supraveghere a riscurilor din zona locațiilor publice unde va fi organizată sărbătorirea Revelionului, precum și în locurile unde se vor desfășura manifestări cultural-sportive cu public numeros, pentru prevenirea și limitarea efectelor oricăror situații de urgență;

·         Intensificarea activităților specifice de prevenire și limitare a urmărilor evenimentelor specifice sezonului rece cu consecințe negative (blocarea căilor rutiere, feroviare, cursuri de apă, avarii la rețelele de utilități publice);

·         Asigurarea, cu celeritate, a unui răspuns instituțional, coerent și coordonat, la apariția unor situații de urgență;

 

 

PREMERGĂTOR SEZONULUI DE IARNĂ 2025-2026

·         Evaluarea la nivelul tuturor structurilor deconcentrate/descentralizate, operatorilor economici, firmelor de utilități publice și a celorlalte instituții, a capacităților de resurse tehnice și umane avute la dispoziție pentru intervenții la deszăpeziri și stabilirea măsurilor pentru menținerea în stare operativă a acestora;

·         Centralizarea privind forțele și mijloacele de intervenție destinate să participe la acțiunile de înlăturare a efectelor negative din cauza căderilor masive de zăpadă, a poleiului;

·         Verificarea sistemelor de înștiințare pentru asigurarea alarmării în timp util a populației din zona de competență, asupra producerii unor fenomene meteorologice periculoase, pe baza datelor și informațiilor cuprinse în prognozele și avertizările meteorologice transmise de instituțiile de specialitate și retransmise de Centrul Operațional Județean;

·         Analiza situației operative din zonele de competență și adaptarea planurilor operaționale potrivit competențelor;

·         Instruirea serviciilor publice voluntare pentru situații de urgență, în vederea pregătirii corespunzătoare a mijloacelor de intervenție, pentru perioada sezonului rece, precum și asupra măsurilor specifice de acțiune, protecție și prim-ajutor pentru această perioadă;

·         Actualizarea listelor cu locațiile spațiilor special amenajate pentru persoanele fără adăpost la nivelul UAT-urilor și datele de contact ale responsabililor spațiilor respective;

 

PE TIMPUL SEZONULUI DE IARNĂ 2025-2026

·         Executarea unor activități de control la operatori economici cu specific hotelier și de alimentație publică, angrenați în organizarea și desfășurarea Crăciunului/Revelionului, la complexe comerciale cu afluență mare de public, lăcașe de cult în perioada sărbătorilor de iarnă, operatori economici care comercializează materiale pirotehnice;

·         Executarea de acțiuni de control și verificare a modului de respectare a prevederilor legale de către agenții economici, privind importul, depozitarea, comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fiizce sau juridice;

·         Verificarea modului de respectare a normelor pe linia prevenirii și stingerii incendiilor, a obiectivelor/clădirilor, spațiilor comerciale care presupun aflux mare de persoane;

·         Informarea autorităților administrației publice locale și avertizarea populației asupra eventualității producerii unor fenomene meteorologice periculoase, precum și transmiterea recomandărilor privind modul de comportare prin Sistemul RO-ALERT și/sau prin intermediul mass-media;

·         Prezența activă a personalului I.P.J. și I.S.U.J. Vaslui și a formațiunilor de intervenție de la agenții economici și localități în situația în care traficul rutier este îngreunat de căderi masive de zăpadă sau de alte fenomene meteorologice care pot afecta fluența circulației rutiere pe principalele artere din localități;

·         Activarea și intrarea în funcțiune a Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției, la propunerea inspectorului șef al I.S.U.J., în calitate de vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență;

·         Cooperarea permanentă, prin dispeceratul comun, a I.S.U.J. Vaslui, cu Serviciul de Ambulanță Județean pentru acrdarea sprijinului nîn caz de necesitate în vederea facilitării accesului ambulanțelor cât mai aproape de locul intervenției;

 

PREVENIREA INCENDIILOR LA LOCUINȚE CAUZATE DE UTILIZAREA SISTEMELOR DE ÎNCĂLZIRE

Sezonul rece înseamnă creșterea utilizării sistemelor de încălzire. Din păcate, în această perioadă apar multe incendii, cele mai multe provocate de neglijență sau lipsa de întreținere a instalațiilor. Astfel de cauze, precum - sisteme de încălzire defecte; mijloace de încălzire improvizate sau lăsate în funcțiune fără supraveghere; coșuri și burlane de fum deteriorate ori necurățate; cenușa, jarul și scânteile sărite din sistemul de încălzire pe materiale combustibile din apropiere; efectul termic al curentului electric sau scurtcircuitul - pot conduce la statistici îngrijorătoare.

            -Măsuri de prevenire-

Ø  Înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare;

Ø  Se va folosi numai materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi se va evita supraîncărcarea acesteia;

Ø  Este interzisă aprinderea focului în sobe prin turnare ori stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;

Ø  Sobele se vor utiliza numai cu uşiţa de alimentare închisă;

Ø  În faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m;

Ø  Nu se vor aşeza în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;

Ø  Copiii nu vor fi lăsaţi niciodată nesupravegheaţi, cu focul aprins în sobă;

Ø  Verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată;

Ø  Coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor;

Ø  În podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere;

Ø  În poduri şi mansarde este interzisă amenajarea de afumători.

Ø  Verificarea etanşeităţii buteliei de aragaz şi a instalaţiei de alimentare cu gaze se va face cu emulsie de apă şi săpun;

Ø  Montarea, dar mai ales punerea în funcţiune a unei centrale termice de apartament se va efectua, în mod obligatoriu, de către personal autorizat şi care, la final, va elibera o serie de documente în conformitate cu Prescripţiile Tehnice în vigoare, cum ar fi Autorizaţia de funcţionare sau Verificare tehnică periodică;

Ø  Reparaţiile la instalaţiile electrice vor fi executate doar cu personal autorizat;

Ø  Nu vor fi suprasolicitate circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depăşesc puterea nominală a circuitelor;

Ø  Nu vor fi utilizate mijloace electrice de încălzire locală improvizate;

Ø  Se interzice amplasarea afumătorilor în poduri, magazii, garaje, şure și vor fi în permanenţă supravegheate.

În perioada octombrie 2024 – martie 2025, la nivelul județului Vaslui s-au înregistrat 212 de incendii, cele mai multe fiind produse la locuințe sau anexe gospodărești (140 incendii). De asemenea potrivit datelor, în urma incendiilor la locuințe un număr de 8 persoane au fost afectate de efectele incendiilor (3 persoane au fost rănite și 5 persoane au decedat).

În perioada analizată 01.10.2025-25.11.2025s-au înregistrat 33 de incendii, dintre care 28 de incendii s-au produs la locuințe sau anexe gospodărești. În urma incendiului produs în data de 22.11.2025 la o locuință din loc. Perieni o persoană și-a pierdut viața ( bărbat - 54 ani).

          Cea mai frecventă cauză probabilă de producere a incendiilor de locuințe în sezonul rece a fost coșul/burlanul de fum necurățat/deteriorat sau neprotejat termic. Aceste situații apar, de regulă, din cauza neîntreținerii coșurilor, a lipsei izolației față de elementele combustibile ale construcției ori a neglijenței în curățarea periodică a depunerilor de funingine.

O altă cauză importantă este neglijența în utilizarea sistemelor de încălzire și a mijloacelor de gătit. Sobele neetanșe, alimentarea necorespunzătoare cu combustibil sau amplasarea materialelor combustibile prea aproape de sursele de căldură au generat numeroase evenimente care, în multe cazuri, au produs pagube însemnate.

Măsuri simple, precum curățarea periodică și repararea coșurilor de fum, verificarea instalațiilor electrice, verificarea centralelor și a instalațiilor de gaz și utilizarea responsabilă a surselor de încălzire, pot reduce semnificativ riscul de incendiu și pot spori siguranța locuințelor în perioada rece a anului. Totodată, nu trebuie uitat faptul că un detector de gaz, de fum sau de monoxid de carbon poate face diferența dintre viață și moarte sau dintre un început de incendiu și o catastrofă.

Un incendiu descoperit și anunțat din timp are șanse considerabil mai mari să fie localizat și stins mai repede, ceea ce poate însemna nu doar reducerea pagubelor materiale, ci mai ales salvarea de vieți omenești.