-INTERVENȚIA POMPIERILOR VASLUIENI LA UN ACCIDENT RUTIER-

În această dimineata, pompierii din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DJ 244 K în localitatea Satu Nou, comuna Muntenii de Sus.

Pentru misiune au fost mobilizate o autospecială pentru descarcerare grea, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, cu 11 militari.

În eveniment a fost implicat un autoturism, iar în urma impactului, o persoană a rămas inițial încarcerată în interiorul vehiculului.

Până la sosirea echipajelor de intervenție, victima reușise să se autoevacueze, fiind conștientă și cooperantă. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor la locul accidentului și pentru acordarea de prim ajutor medical calificat victimei. Persoana a fost evaluată în ambulanța SMURD și ulterior transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Vaslui.

 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al județului Vaslui rămâne în continuare la datorie pentru siguranță cetățenilor.